Ce facem când micuții plâng la creșă sau grădiniță?

Am ales sa abordez astazi o tema foarte actuala in aceste zile, cand procesul de adaptare la inceputul unui nou an de cresa sau gradinita este in plina desfasurare. Multi parinti ma contacteaza fiind in situatia in care plansul copilului nu isi mai gaseste nici o solutie, nimeni nu il poate opri, nimeni nu stie ce sa mai faca cu el sau cum sa il mai linisteasca. Astfel, copilul este trimis acasa de catre educatoarea care nu poate sa il mai primeasca in aceasta stare, parintele este ingrijorat si uneori chiar disperat pentru ca se afla in situatia in care copilul nu mai poate merge la gradinita cu cresa, si nici nu mai poate ramane acasa.

As vrea sa ne aplecam impreuna asupra mai multor aspecte ale acestei dificultati de adaptare si sa incercam sa traducem acest plans pentru a intelege ce ne transmite el.

Adaptarea la gradinita este un proces care se desfasoara in timp si care presupune mai mult etape. Pregatirea pentru prima zi de gradinita si pentru cele ce vor urma incepe cu mult inainte ca acea zi sa vina. Prin modul in care copilul isi construieste in imaginatia sa cresa, gradinita, prin povestirile celorlalti copii care sunt deja acolo, prin cuvintele parintilor sau amintirile bunicilor. Astfel, gradinita devine ceva familiar, asteptat cu interes, cu bucurie, dar si cu emotii, intrebari, teama.

Nu numai copilul are dorinte, asteptari, trairi legate de gradinita, ci si toti ceilalti din familie. Se gandesc cu totii cum va fi, cum se va descurca, ce ii va placea, daca va avea dificultati, ce rezultate va obtine. Ganduri, trairi, intrebari, sperante, indoieli ale familiei, al caror purtator este copilul.

Primele zile sunt dificile chiar daca copilul este sustinut si incurajat. Aceste dificultati provin din faptul ca mersul la gradinita implica un efort din partea copilului de a face fata noului, de a cunoaste tot ceea ce este in jurul sau (spatiu, persoane, jucarii, activitati), precum si datorita schimbarii fata de ritmul anterior, care era unul predominant in familie si la dispozitia copilului.

Ii este de folos ca cei din jurul sau sa vorbeasca mult in aceste prime zile cu el, sa il intrebe cum a fost, sa il ajute sa puna in cuvinte ceea ce se intampla acolo, cum este, ce ii place, ce nu ii place pentru a-l ajuta sa transforme gradinita in ceva ce face parte din viata familiei de zi cu zi.

Cum apare plansul?

Principala manifestare in fata dificultatilor de care spuneam mai sus este plansul. El reflecta neputinta copilului de a ne transmite altfel ceea ce simte, in special atunci cand se simte coplesit, speriat, confuz sau furios de tot ceea ce se intampla cu el. Schimbarea este foarte solicitanta, iar separarea produce suferinta. Copilul va petrece un timp singur, fara parintii sai, un timp care ii va apartine si pe care va trebui sa il gestioneze si sa il integreze in viata sa. Prezenta constanta a mamei sau a cuiva din familie asigura protectie, siguranta. Separarea inseamna neliniste, intrebari, indoieli, uneori refuz, inseamna un travaliu pe care fiecare copil il va parcurge.Uneori va fi mai usor de integrat aceasta experienta noua, alteori va fi extrem de dificil. In primele saptamani este firesc sa apara in special dimineata plansul, refuzul si protestul copilului de a mai merge la gradinita. Apoi copilul se obisnuieste si gradinta intra in ritmul sau firesc.

Cand devine plansul un motiv de ingrijorare?

Atunci cand opozitia copilului este foarte puternica, cand ea este insotita de tipete, de urlete, de proteste agresive, de manifestari somatice (voma, febra, dureri de cap, de burta) repetate, de tacere, apatie. Atunci cand o data ajuns la gradinita nu se va opri din plans timp de mai multe ore, nici o activitate nefiind capabila sa il linisteasca, atunci cand nu va putea ramane acolo decat cu prezenta unui parinte sau a unui bunic sau a bonei.

Ce putem face?

Aceste manifestari nu vor disparea de la sine, ci vor continua sa persiste pentru ca ele reflecta o suferinta a copilului, iar ignorarea lor va determina o agravare continua a lor si o crestere a suferintei. Este important ca parintii sa solicite ajutor in a intelege suferinta copilului si pentru a elabora impreuna o modalitate de a face posibila adaptarea copilului la gradinita. Nu este o renuntare la a mai merge acolo, ci este un timp alocat poate in paralel cu gradinita in care copilul va reusi sa capete capacitatea de a se separa, de a se linisti cand este singur si mai ales incredere ca nu va ramane mereu singur, ci in fiecare zi parintii il vor lua de la gradinita dupa program.

Si parintii se adapteaza?

Nu este insa numai pentru copil o experienta dificila ci si pentru parinti in egala masura. Caci adesea neincrederea si nelinistea copilului sunt intai ale parintilor care nu il pot lasa sa plece, sa fie singur, care se tem sa se desparta de el pentru cateva ore, care nu pot suporta trecerea lui in aceasta etapa noua si pasul sau spre a fi responsabil fata de el si autonom.Ceea ce simte copilul este o oglinda a ceea ce simte parintele si chipul sau reflecta fidel pe cel al parintelui.

In ceea ce priveste parintii, comunicarea este esentiala in tot acest proces care incepe cu prima zi de gradinita si se continua pentru mult timp. A comunica, adica a-si exprima gandurile lor, starile, asteptarile, multumirile sau dezamgirile, furia sau bucuria, indoiala sau increderea, si a-l lasa pe copil sa se exprime la randul sau. A creea o legatura in care toate acestea circula de la unii la altii. Pentru ca ascultandu-le si lasandu-le sa circule ele vor capata sens, se vor transforma, vor deveni o veriga care va lega laolalta intreaga familie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *