COPILUL PREȘCOLAR ȘI ÎNVĂȚAREA UNEI LIMBI STRĂINE

MOTTO:”Învățând o limbă străină nu învățăm numai cum gândesc și cum simt alte societăți, ceea ce au experimentat, valorile și cum se exprimă, ci avem totodată o oglindă culturală în care putem să vedem mai clar propria noastră societate”- Edward Lee Gorsuch.

   Pentru fiecare părinte, ființa cea mai importantă este copilul. Grija pentru dezvoltarea lui armonioasă, atât din punct de vedere fizic, cât și din cel emoțional și afectiv  constituie de fiecare dată o adevărată provocare pentru părinți. Odată ce copilul  atinge vârsta optimă pentru a intra în colectivitate, creșa, iar mai apoi grădinița, părinții devin din ce în ce mai preocupați  de alegerea cea mai bună pentru el. Numărul mare de unități pentru preșcolari (atât de stat, cât și cele private) , face uneori  și mai grea decizia de a face alegerea  cea mai bună.  Tot mai mulți părinți optează pentru Grădinițele cu predare a unei limbi străine, ceea  aduce copilului un beneficiu timpuriu.

Anii de Grădiniță sunt cei mai indicați pentru asimilarea cunoștințelor privitoare la limbi străine. Când spun limbă străină, mă refer la unități cu predare în acea limbă, nicidecum la activități opționale. Diferența este de o mare importanță. O jumătate de oră , sau o oră pe săptămână de activitate opțională este total insuficientă pentru asimilarea unei limbi străine. La această vârstă (3-6 ani), copiii au o capacitate uluitoare de însușire și fixare a unei limbi străine , de aceea este deosebit de importantă ca toate activitățile din unitatea preșcolară să se desfășoare în principal în acea limbă .

Spun asta în cunoștințș de cauză, chiar eu fiind cadru didactic la copii preșcolari unde predau limba germană. Această limbă este cel mai ușor de învățat, de către copiii mici. Cu cât înaintează în vârstă , devine mai dificilă asimilarea ei, având în vedere cuantumul mare de informații pe care trebuie să și-l însușească.  Jocul este cea mai frumoasă și adecvată metodă de predare a unei limbi străine. Părintele nu trebuie să aibă convingerea ca o limbă străină, va fi o povară prea mare. Se înșeală…  Condițiile primordiale pentru a putea învăța o limbă străină , este numărul mic de copii într-o grupă, materiale educaționale variate și un cadru didactic dedicat. Privitor la prima condiție, aceasta o putem găsi doar la Grădinițele private. Nicidecum nu încerc să denigrez grădinițele de stat, sau cadrele didactice care predau în cadrul lor, dar este evident că acolo numărul copiilor depășește cu mult  numărul optim (10-15 copii/grupă). Unii copii au aptitudini deosebite de însușire a unei limbi străine, alții au aptitudini pentru alte activități. De aceea părinții trebuie să accepte inclinația copilului lor spre ceea ce este el mai bun și ceea ce-i place lui mai mult. Nu sunt de acord cu forțarea copilului să învețe ceva, pentru ce nu prezintă aptitudini și nici plăcere. Suntem conștienți că nu toți părinții au posibilitatea financiară de a-și înscrie copilul într-o unitate privată, dar în acelați timp credem că în favoarea copilului niciun sacrificiu nu este prea mare.

Edith Zurman

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *