Am ales sa abordez astazi o tema foarte actuala in aceste zile, cand procesul de adaptare la inceputul unui nou an de cresa sau gradinita este in plina desfasurare. Multi parinti ma contacteaza fiind in situatia in care plansul copilului nu isi mai gaseste nici o solutie, nimeni nu il poate opri, nimeni nu stie ce sa mai faca cu el sau cum sa il mai linisteasca. Astfel, copilul este trimis acasa de catre educatoarea care nu poate sa il mai primeasca in aceasta stare, parintele este ingrijorat si uneori chiar disperat pentru ca se afla in situatia in care copilul nu mai poate merge la gradinita cu cresa, si nici nu mai poate ramane acasa.

As vrea sa ne aplecam impreuna asupra mai multor aspecte ale acestei dificultati de adaptare si sa incercam sa traducem acest plans pentru a intelege ce ne transmite el.

Adaptarea la gradinita este un proces care se desfasoara in timp si care presupune mai mult etape. Pregatirea pentru prima zi de gradinita si pentru cele ce vor urma incepe cu mult inainte ca acea zi sa vina. Prin modul in care copilul isi construieste in imaginatia sa cresa, gradinita, prin povestirile celorlalti copii care sunt deja acolo, prin cuvintele parintilor sau amintirile bunicilor. Astfel, gradinita devine ceva familiar, asteptat cu interes, cu bucurie, dar si cu emotii, intrebari, teama.

Gradinita este primul spatiu de autonomie al copilului, primul loc in care se duce singur si unde incepe viata lui fara prezenta permanenta a parintilor. Este un spatiu in sine, fizic si psihic, cu care copilul pentru a se adapta este necesar sa poata stabili o relatie. Nu este doar un spatiu de asteptare pe perioada serviciului parintilor sau pana cand cineva va putea lua copilul, ci este un spatiu pe care copilul il investeste intr-un fel anume si fata de care va avea anumite trairi.

Pentru a se putea adapta la gradinita copilul trebuie sa poata pleca de acasa, sa se poata separa de parintii sai pe perioada timpului petrecut la gradinita. Sa existe capacitatea copilului de a pleca si cea a parintilor de a-l lasa sa plece.
Absenta capacitatii de separare conduce adesea la refuzul copilului de a mai merge, la o stare de angoasa si disconfort, la o retragere a sa si la lipsa unei relatii cu spatiul, colegii, educatoarea, jucariile. Copilul ramane undeva la intrare, intre casa si gradinita.