Fundația “Ajutați copiii – Kinderland” – Legea 2%

Prin intermediul prevederii 2% din codul fiscal, începând cu anul fiscal 2005, puteți direcționa 2% din impozitul dumneavoastră pe venit către Fundația “AJUTAȚI COPIII – KINDERLAND”, sprijinindu-ne în realizarea proiectelor noastre curente.

Pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venitul global către Fundația “AJUTAȚI COPIII – KINDERLAND” nu veți efectua cheltuieli suplimentare!

Suma aferentă reprezintă un procent din impozitul pe care l-ați plătit către bugetul statului, pentru veniturile realizate în cursul anului precedent. Utilizând aceasta opțiune, direcționați organizației alese acest procent, stabilind dumneavoastră în ce domeniu să fie cheltuiți o parte din banii pe care i-ați plătit ca impozit, contribuind, în același timp, la realizarea unor proiecte pe care le considerați importante pentru comunitate. Dacă alegeți să sprijiniți Fundația “AJUTAȚI COPIII – KINDERLAND”, banii dumneavoastră vor contribui la crearea și susținerea programelor dedicate copiilor talentați, a celor monoparentali, sau cu probleme speciale, pe care Fundația noastră îi promovează.

Dacă ați obținut și alte venituri pe lângă salarii, veți completa și declarația unică. Dacă ați obținut venituri doar din salarii și pensii, este necesar doar formularul 230.

Nu este necesar să completați suma. Organul fiscal o va calcula și o va vira conform legii până  la sfârșitul anului fiscal. Atenție! Formularele trebuie depuse la registratura Administrației Financiare sau trimise prin poștă până la data de 15 mai.

TU ALEGI!!!
Vrei să dai banii la STAT, sau vrei să investești în EDUCAȚIA copiilor noștri?

Dacă v-ați hotărât, completați formularul 230 și depuneți-l la Administrația Financiară aferentă domiciliului dvs.

Fundația AJUTAȚI COPIII – KINDERLAND
Cui/CIF: 10603033
BANCA TRANSILVANIA
Iban: RO40 BTRL 01301205919998XX